- I.
- Feb 3, 2024
- 3 min read
Updated: Feb 12, 2024
Acolo, undeva nopțile sunt reci, iar zilele scurte. Acolo, undeva zăpada scârțâie sub picioare, respirația e aburindă, mâinile sunt înghețate în mănuși, iar lumina e difuză.
Acolo, natura este peste tot în zare, pe culmi, pe ape, pe fețele localnicilor. Calmul înconjurător este aproape molipsitor.
Undeva, în acel ținut, cerul este de neoprit. Pe timp de zi lumina este timidă, aruncând culori pale, de albastru și mov deschis într-o direcție, în timp ce în sens opus, o armată de nuanțe de portocaliu se luptă să păstreze aparența unui apus, chiar dacă acolo soarele n-a mai răsărit.


În întuneric, cerul devine un fundal imens pe care se aștern stele de un strălucitor amețitor, iar în unele seri, luna deschide cortina spre un peisaj arctic atât de luminos, în profunzimile întunericului.
Acolo, undeva, privirile sunt ațintite în sus, inima se zvârcolește de emoție, palmele se încălzesc de entuziasm. Ochii, acești dezvăluitori de frumos, acești transmițători ai sublimului spre cărările inimii, sunt ageri, sunt răbdători, sunt atenți la împrejurimi și, mai presus de tot, sunt calmi, sunt încrezători în cele ce vor urma. Au poate o conștiință a inevitabilului inserată pe retină, care nu stinge niciodată strălucirea speranței.
Pe acel petic de zăpadă, în acea vale, înconjurați de acei munți rupți parcă din basme, o grămadă de oameni adunați din toate colțurile lumii de un vis comun, așteaptă miracolul. Nimeni nu pare neîncrezător, bucuria a cuprins ținutul, se înalță ca un abur binefăcător, ca o rugă spre cer.
Totul-i alb în jur, zăpada e albă, câte un nor răzleț e alb, nimic nu-i mai frumos pe pământ. Luna plină este pe cer, ca un sfetnic care ne înfrumusețează împrejurimile. Zăpada sclipește, neatinsă și înghețată, constelațiile sunt identificabile, gâtul stă amorțit pe spate, totul pare gata să se întâmple.

Iar apoi, din imensul abis al albastrului, apare...o dungă timidă, din ce în ce mai pronunțată de verde, verde pal, verde ca iarba proaspătă, verde ca păstaia, verde aprins, verde ca o flacăra care se mișcă încontinuu de la un capăt la altul al cerului. Inima tresare de fericire. Ochilor nu le mai vine să clipească din dorința de a cuprinde tot văzduhul, lacrimile se formează în colțurile ochilor. Minunea s-a înfăptuit, dansul luminilor este irezistibil, dansezi și tu, ca un simplu muritor, în tandem cu inflexiunile ei.


Te uiți în jur, iar ființele de lângă tine trăiesc din plin momentul, se minunează înmiit, plâng recunoscător și mulțumesc puterii mai presus de noi pentru această demonstrație de sublim.
Luminile se strecoară peste creste, printre nori, printre crengile iernatice ale copacilor, printre razele puternice ale lunii. Nimic nu pare să blocheze vizibilitatea. Un scenariu alb, completat de o abstractizare verde a fabulosului pe un fundal albastru năucitor. Imagine numai bună de stocat în memorie.
Ea, aurora, ne zâmbește, din toate colțurile cerului; pleacă, apoi vine, ne șoptește, apoi ne spune răspicat ce are de spus, ca într-un intim dialog. Aurora e blândă, vine cu o căldură din altă lume și își lasă în inimile fiecăruia dintre noi amprente solide și călăuzitoare. Totul constă în capacitatea umană de a primi cu multă bucurie și încredere căldura ei, dansul ei, personificările ei.
Înfățișarea ei poate avea o infinitate de forme și reprezentări, iar impresiile pe care le creează depășesc barierele convenționalului. Pe acel lac înghețat unde m-am aflat îndreptându-mă, călăuzită parcă de un glas stingher care mă chema, aurora nu a întârziat să apară, mai puternică, mai strălucitoare, aducând cu ea conștiința tuturor vremurilor de demult. Mi-a arătat măreția ei în câteva episoade fascinante și a creat o magie în acea seară ireal de prezentă și acum în toți porii.


Căutând aurora în ținuturi nordice îndepărtate și întunecoase, ne căutăm, de fapt, pe noi înșine. Căutăm acel ceva care să ne completeze așteptările și aspirațiile, care să ne facă existența de zi cu zi mai cuprinzătoare și mai semnificativă. Căutam acea lumină care există deja în noi, dar care are nevoie de un impuls senzorial mai puternic pentru a putea fi activată.


